miercuri, 12 noiembrie 2014

Legatura

De dimineata am stiut ca va fi o zi cu lacrimi. Atunci mi-am dat seama ca ceva se va intampla. 
Daca-mi spunea cineva ca voi retrai momentele accidentului, nu l-as fi crezut. Si uite ca o simpla bataie in usa din dreapta, mi-a readus la viata anumite amintiri, crezute moarte. Singura mea grija era sa ma dau jos de la volan si sa plang pana dau afara toata frica si trauma afara din mine. 
Fiecare urla si striga ca are nevoie de ceva de la mine. Dar pe nimeni nu a interesat ce simt, cum ma simt, sau de am izbucnit in plans dintr-o simpla sperietura.  
Sperietura aia, a fost mai puternica decat as fi crezut chiar eu insumi,
Am plans o ora. Inchisa in casa, cu suspine, sughituri si toate cele. Ma opream sa respir, apoi iar imi aminteam. Parca mintea, vroia cu tot dinadinsul sa ma omoare de tot. La un moment dat, lacrimile au secat.
Incet a trecut toata sperietura si toate sentimentele pe care le avusesem in ziua cu pricina.
Lucrurile s-au calmat, incet.
In acele momente, mi-am dat seama cu certitudine, ca nu am persoane carora sa le pese de mine. Cumva, Dumnezeu a vrut sa-mi arate ca singura persoana care ma va suna indiferent de stare, moment, situatie, e sora mea. Mereu a sunat la momentul potrivit, doar nu degeaba suntem surori si simtim..
Atunci am realizat: O am macar pe ea. 
Restul? Sunt doar niste oameni trecatori prin viata mea. Sau eu prin a lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu