Postări

Se afișează postări din 2017

O nouă viață

Înainte de a rămâne însărcinată, nici eu și nici Petruț nu ne-am gândit serios ca ar trebui sa ne mutam intr-o casa doar a noastră. Eram bine așa cum eram, când la mine când la el. Odată cu apariția sarcinii, sentimentul de a avea ceva al meu s-a accentuat. Am refuzat vehement sa plec alături de el in Irlanda, deoarece eram bine mersi alături de ai mei in țara mea natală, in sătucul unde m-am născut și am crescut. Dar cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca ceva trebuie sa se schimbe. După ce am născut-o pe Beatrice, mi-am dat seama ca nu puteam locui acolo. Iubeam casa, dar acum mi se părea prea mică și învechita pentru suflețelul nou venit pe lume. Îmi iubeam părinții dar la rândul ei, Bea își adora tatăl și n-o puteam lipsi de afecțiunea și iubirea lui. Așa ca după ce Beatrice a împlinit un an, la câteva zile după, eram îmbarcați in avion și pregătiți de decolare, destinația fiind Irlanda. Mi-a plăcut instantaneu aici. Peisajele mereu verzi, norii groși care acopereau cerul, casele

Mâini murdare

Ii iau mâinile și-mi alint fata in ele. Îmi aduc aminte ca acele mâini au ucis" vise și au spulberat speranțe. Îmi vine sa le sărut dar singurul gând care-mi trece prin minte este ca acele mâini sunt criminale. Au atins și au simțit alte corpuri in afara de al meu. Sunt păcătoase, dar totuși, mi-s atât de dragi. In mâinile alea ii simteam cândva iubirea și tandrețea. Acum ii simt doar asprimile. Si duritatea. Mâini criminale.  Ironia vieții este cea in care ești condamnat sa iubești tocmai mâinile care te ucid. Ochii minții văd ceea ce ochii nostrii nu pot vedea.  Nimic nu e concret. Nimic nu e întâmplator și mai ales, nimic nu e permanent.