Postări

Schimbări

Imagine
Soarele a apus incet. Odată cu el și curajul. Nu mai strălucea nimic in jur, totul era fad și neclar. Ceața se lasă peste hotare și pe ochii ei. Se gândea într-una ce să facă. El era laș, a plecat, la fel ca toți ceilalți. Inima ii bătea într-un ritm accelerat. S-a întors înapoi la căldură, dar se uita pe geam. Se sabotează singură. Îi este bine unde e, e foarte bine, dar totuși se uita pe geam la dezastrul de afară. Ca să nu uite. De ce nu lasă rana să se cicatrizeze ? Nu o înțeleg. Își face rău cu mâna ei. Încerc s-o fac să înțeleagă că e puternica, a reușit atâtea, e cea mai ambițioasă și totuși blândă femeie. Se uita la mine, îmi zâmbește trist, apoi își întoarce capul. Mereu face așa. Crede că zâmbetul ei poate șterge orice urmă de curiozitate de pe fața mea. Și e atât de încăpățânată. Nu am putere s-o scot din starea aia și asta mă terorizează. Sunt frustrată că nu o pot ajuta. O doare sufletul, își chinuie mintea cu tot felul de întrebări și iluzii. I-aș spune sa le lase toate,

Cu dublu sens

Imagine
Le port pe umeri. Amintirile. In stanga alea urate, in dreapta pe cele frumoase. Cand vreau sa zambesc ma uit mereu in dreapta. In stanga prea putin, mai putin decat trebuie. Ar trebui mai des. Vrei sa le impartim? Sunt multe si a naibii de grele; uneori obosesc. Hai sa le impartim. De fapt lasa-le la mine. Tu le-ai pierde prin asternuturi murdare si clipe fugare. Le-ai amesteca cu altele din nopti tarzii. Ar fi o harababura totala si e pacat. Eu am grija de ele, le sterg de praf si le asez inapoi pe rafturile lor. Sunt putin invechite, dar sunt frumoasa asa cum sunt. Doar pe astea le mai am. Stii ca mie imi place sa pastrez tot.

O nouă viață

Înainte de a rămâne însărcinată, nici eu și nici Petruț nu ne-am gândit serios ca ar trebui sa ne mutam intr-o casa doar a noastră. Eram bine așa cum eram, când la mine când la el. Odată cu apariția sarcinii, sentimentul de a avea ceva al meu s-a accentuat. Am refuzat vehement sa plec alături de el in Irlanda, deoarece eram bine mersi alături de ai mei in țara mea natală, in sătucul unde m-am născut și am crescut. Dar cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca ceva trebuie sa se schimbe. După ce am născut-o pe Beatrice, mi-am dat seama ca nu puteam locui acolo. Iubeam casa, dar acum mi se părea prea mică și învechita pentru suflețelul nou venit pe lume. Îmi iubeam părinții dar la rândul ei, Bea își adora tatăl și n-o puteam lipsi de afecțiunea și iubirea lui. Așa ca după ce Beatrice a împlinit un an, la câteva zile după, eram îmbarcați in avion și pregătiți de decolare, destinația fiind Irlanda. Mi-a plăcut instantaneu aici. Peisajele mereu verzi, norii groși care acopereau cerul, casele

Mâini murdare

Ii iau mâinile și-mi alint fata in ele. Îmi aduc aminte ca acele mâini au ucis" vise și au spulberat speranțe. Îmi vine sa le sărut dar singurul gând care-mi trece prin minte este ca acele mâini sunt criminale. Au atins și au simțit alte corpuri in afara de al meu. Sunt păcătoase, dar totuși, mi-s atât de dragi. In mâinile alea ii simteam cândva iubirea și tandrețea. Acum ii simt doar asprimile. Si duritatea. Mâini criminale.  Ironia vieții este cea in care ești condamnat sa iubești tocmai mâinile care te ucid. Ochii minții văd ceea ce ochii nostrii nu pot vedea.  Nimic nu e concret. Nimic nu e întâmplator și mai ales, nimic nu e permanent. 

Viata mea perfecta

Imagine
In fiecare dimineața mă trezesc și-mi văd puiul de om alături de mine cum respira. Ii văd pieptul micuț cum se ridica si se lasă. Ii observ liniile fetei ei perfecte. O iubesc, o ador, infinit și înapoi. Facebook-ul îmi arată amintiri cu ea de când era foarte micuța, câteva zile. Și îmi dau seama cât sunt de fericita, de împlinita. Cât de perfecta e viața mea acum, din viziunea mea. Unele persoane vociferau in locul meu, spunând ca as fi o prefăcută, ca de fapt eu n-as fi fericita decât pe Facebook, ca as fi o frustrata și așa mai departe. Dar oare, cei care stau și ma urmăresc pe mine, îmi copiază cuvinte și le postează la propriile fotografii, parând fericiti, nu sunt niște frustrați? Cei care îmi urmăresc zilnic postările cu reproșuri in ochi și cuvinte dure pe buze nu sunt niște ipocriți? Oare nu sunt ei, cei prefăcuți și nefericiți in viața de zi cu zi? Cred ca răspunsul e logic. Eh, am încetat demult sa mai iau in seama lucruri inutile. Ceea ce m-a făcut sa scriu, e un fel de r

Idei si cuvinte fara noima

7 octombrie 2016. A trecut ceva timp de cand n-am scris. Nici macar nu mai stiu cate luni a trecut.  Afara e soare, e cald, cred ca e cea mai calduroasa zi din toamna asta, iar eu stau in casa :)) Ah, toamna. Anotimpul meu de suflet.  Un amalgam de sentimente se fugaresc in mine. Bucurie si tristete, placere si dor, iubire si neincredere. Am impresia uneori ca istoria se rescrie. Traiesc aceleasi sentimente si momente la fel ca acum un an sau doi, Sau 3 sau 4. Nici nu mai stiu. Le-am pierdut numarul de cand mi-am pierdut increderea. A luat-o la fuga cat au tinut-o picioarele si m-a lasat goala. Dezbracata si vulnerabila. Mi-e frica ca ma va ataca nesiguranta, iar eu nu am cu ce sa ma apar.  Sunt precum un lut in mainile celor care ma iubesc si pe care ii iubesc. Nu prea m-au modelat asa cum voiam. Trebuia sa fiu mai tare, asa ca o piatra, sau macar nisip sa ma pot prelinge atunci cand nu vreau sa mai stau intr-un loc. Trebuia sa fiu apa, sa fiu peste tot si nicaieri. In schimb sunt

Infinit

E trecut de ora 12, dar Trish nu poate dormi. De data asta pentru ca e fericita si mulțumită. Soțul ei doarme linistit si obosit langa ea. Au avut parte de cea mai romantica si pasionala noapte impreuna, au facut dragoste cum n-au facut-o de ceva timp. Săruturi senzuale, atingeri ferme si șoapte fierbinți in ureche. S-au devorat unul pe altul, flamanzi de carne cruda si iubire pura. Se simțeau unul si același. -Îmi plac momentele astea, parca am fii unul. -Și mie, raspunde ea. Asta înseamnă iubire. -Tu esti tot ce am mai de preț pe lumea asta si ma bucur enorm ca esti soția mea. Pentru mine e simplu. Te am langa mine si am tot. Nu mai vreau nimic altceva. Sunt fericit. -Vad si ma bucur ca simți asta si mi-ai spus. Nu voi mai plange la noapte, râde Trish. -De ce sa plângi? -Pentru ca tu vezi totul prea simplu, pe cand eu analizez totul si cand imi da cu virgula, plang. -Da, dar eu vad in ansamblu. Am tot, sunt împlinit si fericit.  -Ma bucur mult ca simți asta si ca am vorbit. Stiu ca m