miercuri, 1 februarie 2017

O nouă viață

Înainte de a rămâne însărcinată, nici eu și nici Petruț nu ne-am gândit serios ca ar trebui sa ne mutam intr-o casa doar a noastră. Eram bine așa cum eram, când la mine când la el. Odată cu apariția sarcinii, sentimentul de a avea ceva al meu s-a accentuat. Am refuzat vehement sa plec alături de el in Irlanda, deoarece eram bine mersi alături de ai mei in țara mea natală, in sătucul unde m-am născut și am crescut. Dar cu trecerea timpului, mi-am dat seama ca ceva trebuie sa se schimbe. După ce am născut-o pe Beatrice, mi-am dat seama ca nu puteam locui acolo. Iubeam casa, dar acum mi se părea prea mică și învechita pentru suflețelul nou venit pe lume. Îmi iubeam părinții dar la rândul ei, Bea își adora tatăl și n-o puteam lipsi de afecțiunea și iubirea lui. Așa ca după ce Beatrice a împlinit un an, la câteva zile după, eram îmbarcați in avion și pregătiți de decolare, destinația fiind Irlanda. Mi-a plăcut instantaneu aici. Peisajele mereu verzi, norii groși care acopereau cerul, casele rustice irlandeze, totul era nou pt mine și frumos. Am ajuns acasă la ai lui, unde toți ne-au întâmpinat cu caldura și tot ce aveau ei mai bun. Am început sa ieșim, sa ne familiarizăm cu orașul și toate celelalte. Bea era incantata la fel ca și mine, doar ca odată cu trecerea sărbătorilor, când totul a început sa devină o rutina, sinteam amândoi ca era timpul sa ne mutam intr-o casa doar a noastra. Eram o familie și aveam nevoie sa simțim cum e, pe pielea noastră. Sa fin doar noi și fetița noastră. Norocul ne-a surâs rapid și intr-o seara eram deja in drum spre o casa disponibilă de închiriat. Prima data n-am fost incantata, mi se părea prea goală și mare, deși era mobilată și echipata aproape complet. Petruț a fost mulțumit și a decis s-o luam. Am avut încredere in decizia lui, așa cum am avut mereu când a fost vorba sa decidă pt familia noastră. Deocamdată nu a dat greș cu absolut nimic. La o săptămâna distanță, deja ne mutam lucrurile. Primele zile au fost puțin mai ciudate, pana ne-am acomodat, însă după ce ne-am intrat in ritm și ne-am stabilit ușor rutina, totul a devenit aproape normal. Ma stresez foarte repede și ușor, dar instinctiv totul a decurs normal, de parca așa am fost întotdeauna. Singuri și pe cont propriu. Doar noi. Cum nu avem internet, l-am convins pe Petruț sa citească. Convins e mult spus, i-am bătut doar un apropo ca ar fi frumos sa citim decât sa ne uitam pe pereți (neavând televizor și internet) iar el n-a stat deloc pe gânduri și a luat in mâna cartea pe care i-am recomandat-o. Știam ca ii va plăcea pt ca el mi-a spus s-o cumpăr, cu gândul ca o va citi și el cândva .
Acum, stau și ne privesc, cum stam amândoi pe canapea și citim, după ce o culc pe Beatrice. Seara de seara, stam unul lângă altul, uneori lipiți, alteori încolăciti unul peste altul și ne citim in taina cărțile, auzindu-ne doar respirația și ma gândesc cât de mult ne-a apropiat toate acestea. Ieri seara ma uitam și el și ii spuneam:
-Ma gândeam acuma cât de aproape ma simt de sufletul tau atunci când citim decât dacă am fi stat pe net, unul lângă altul.
Simt un sentiment familiar de acasă. Îmi place mult casa, îmi place rutina noastră zilnică, îmi place ca evoluam împreuna, creștem" impreuna, ne dezvoltam ca familie, iar asta nu-mi poate aduce decât o stare de mulțumire și împlinire. A sosit și timpul nostru. Și e foarte frumos :)





 

vineri, 20 ianuarie 2017

Mâini murdare

Ii iau mâinile și-mi alint fata in ele. Îmi aduc aminte ca acele mâini au ucis" vise și au spulberat speranțe. Îmi vine sa le sărut dar singurul gând care-mi trece prin minte este ca acele mâini sunt criminale. Au atins și au simțit alte corpuri in afara de al meu. Sunt păcătoase, dar totuși, mi-s atât de dragi. In mâinile alea ii simteam cândva iubirea și tandrețea. Acum ii simt doar asprimile. Si duritatea. Mâini criminale. 
Ironia vieții este cea in care ești condamnat sa iubești tocmai mâinile care te ucid.
Ochii minții văd ceea ce ochii nostrii nu pot vedea. 
Nimic nu e concret. Nimic nu e întâmplator și mai ales, nimic nu e permanent. 

miercuri, 23 noiembrie 2016

Viața mea perfecta

In fiecare dimineața mă trezesc și-mi văd puiul de om alături de mine cum respira. Ii văd pieptul micuț cum se ridica si se lasă. Ii observ liniile fetei ei perfecte. O iubesc, o ador, infinit și înapoi. Facebook-ul îmi arată amintiri cu ea de când era foarte micuța, câteva zile. Și îmi dau seama cât sunt de fericita, de împlinita. Cât de perfecta e viața mea acum, din viziunea mea. Unele persoane vociferau in locul meu, spunând ca as fi o prefăcută, ca de fapt eu n-as fi fericita decât pe Facebook, ca as fi o frustrata și așa mai departe. Dar oare, cei care stau și ma urmăresc pe mine, îmi copiază cuvinte și le postează la propriile fotografii, parând fericiti, nu sunt niște frustrați? Cei care îmi urmăresc zilnic postările cu reproșuri in ochi și cuvinte dure pe buze nu sunt niște ipocriți? Oare nu sunt ei, cei prefăcuți și nefericiți in viața de zi cu zi? Cred ca răspunsul e logic. 
Eh, am încetat demult sa mai iau in seama lucruri inutile. Ceea ce m-a făcut sa scriu, e un fel de reamintire. Ca sunt iubita, fericita, împlinita, norocoasa. Am un soț pe care îl iubesc și care ma iubește, in felul lui. Am o fetița perfecta pe care o iubesc și care ma iubește la rându-i. Am niște părinți încă tineri, frumoși, sănătoși, iubitori. O sora grijulie și zăpăcită, dar e a mea. Sunt sănătoasă. Le am pe toate. Cum as putea sa ma prefac ca sunt fericita, având toate acestea, când eu chiar sunt.





vineri, 7 octombrie 2016

Idei si cuvinte fara noima

7 octombrie 2016. A trecut ceva timp de cand n-am scris. Nici macar nu mai stiu cate luni a trecut. 
Afara e soare, e cald, cred ca e cea mai calduroasa zi din toamna asta, iar eu stau in casa :)) Ah, toamna. Anotimpul meu de suflet. 
Un amalgam de sentimente se fugaresc in mine. Bucurie si tristete, placere si dor, iubire si neincredere.
Am impresia uneori ca istoria se rescrie. Traiesc aceleasi sentimente si momente la fel ca acum un an sau doi, Sau 3 sau 4. Nici nu mai stiu. Le-am pierdut numarul de cand mi-am pierdut increderea. A luat-o la fuga cat au tinut-o picioarele si m-a lasat goala. Dezbracata si vulnerabila. Mi-e frica ca ma va ataca nesiguranta, iar eu nu am cu ce sa ma apar. 
Sunt precum un lut in mainile celor care ma iubesc si pe care ii iubesc. Nu prea m-au modelat asa cum voiam. Trebuia sa fiu mai tare, asa ca o piatra, sau macar nisip sa ma pot prelinge atunci cand nu vreau sa mai stau intr-un loc. Trebuia sa fiu apa, sa fiu peste tot si nicaieri. In schimb sunt pamant moale pe care il poti modela dupa bunul tau plac. Urasc asta. Nu mai vreau sa ma mulez dupa fiecare, vreau sa ma modelez singura. Asa cum vreau si imi place, asa cum am chef. Azi sunt precum o frunza purtata de vant si care nu atinge pamantul. Sunt intre 2 lumi, care seamana intre ele si care nu ma satisfac deloc. Mi-am pierdut locul si nu mi-l mai gasesc.
-Ce faci, cum esti? 
Acelasi cliseu.
-Nu stiu, sunt bine, cred. Habar n-am. Zambesc cu gandul la o lume a mea, mai buna, mai altfel, o lume a mea.
Clisee si clisee. M-am saturat de ele. Vreau sa simt cum imi pulseaza sangele in vene, vreau sa simt adrenalina. Vreau sa ma simt iubita, sufocata chiar. Sa ma simt libera si fara responsabilitati. Nu captiva intr-o lume care nu e a mea. Eu nu fac parte din specia asta numita oameni. Daca oamenii sunt asa rai, posaci, plictisitori, prosti, necizelati, atunci eu nu sunt om. Sunt extraterestru. In lumea mea oamenii ofera respect si zambete sincere, iubire neconditionata, sprijin si incredere. Multi ma numesc naiva, prea credula, uneori proasta. Asta e doar un punct de vedere, eronat, care nu conteaza. 
Idei si cuvinte fara noima. 





joi, 16 iunie 2016

Infinit

E trecut de ora 12, dar Trish nu poate dormi. De data asta pentru ca e fericita si mulțumită. Soțul ei doarme linistit si obosit langa ea. Au avut parte de cea mai romantica si pasionala noapte impreuna, au facut dragoste cum n-au facut-o de ceva timp. Săruturi senzuale, atingeri ferme si șoapte fierbinți in ureche. S-au devorat unul pe altul, flamanzi de carne cruda si iubire pura. Se simțeau unul si același.
-Îmi plac momentele astea, parca am fii unul.
-Și mie, raspunde ea. Asta înseamnă iubire.
-Tu esti tot ce am mai de preț pe lumea asta si ma bucur enorm ca esti soția mea. Pentru mine e simplu. Te am langa mine si am tot. Nu mai vreau nimic altceva. Sunt fericit.
-Vad si ma bucur ca simți asta si mi-ai spus. Nu voi mai plange la noapte, râde Trish.
-De ce sa plângi?
-Pentru ca tu vezi totul prea simplu, pe cand eu analizez totul si cand imi da cu virgula, plang.
-Da, dar eu vad in ansamblu. Am tot, sunt împlinit si fericit. 
-Ma bucur mult ca simți asta si ca am vorbit. Stiu ca ma iubești, doar ca uneori ma alint si vreau sa aud mai des ceea ce simți pentru mine. Te iubesc!
-Te ador!, spuse el, dupa care închise ochii si lua somn, epuizat de toată iubirea pe care i-o oferă ei.
Noapte buna

marți, 14 iunie 2016

Jurnalul lui Trish

E târziu si Trish e trista. Nu mai are lacrimi sa se descarce, asa ca se pune in patul din celălat capăt al camerei. Soțul ei a adormit deja in patul conjugal. Sunt căsătoriți de câțiva ani, dar de ceva timp Trish e tot mai dezamagita de cum decurg lucrurile. Pentru el e simplu. O iubeste si aduce bani in casa. Iar pentru el, asta e de ajuns. Dar Trish vrea afecțiune, vrea iubirea aia nebuna care i-a adus impreuna. Vrea nopți pline de iubire in care sa faca dragoste, apoi sa vorbească pana adorm, fericiti si îmbrățișați. Vrea dimineti cu iubire si miros de cafea. Vrea zile pline de el si de iubirea lui. Ar multumi-o si un singur mesaj de la el care sa-i arate ca in gândurile lui se afla doar ea. Oh si câte ar vrea. Dar nu, lucrurile astea lipsesc cu desăvârșire. Noaptea el adoarme răpus de oboseala, uneori nici noapte buna nu apuca sa-si spună. Dimineata se trezeste devreme si o săruta cuminte pe buze apoi pleaca la munca. Ziua nu dă nici un semn, ocupat fiind cu serviciul, iar cand se intoarce îsi petrece timpul liber stand pe net si uitându-se la filmulețe haioase. Iar Trish e mereu singura, se simte invizibilă, neiubita, neapreciata. Se gândește la divorț, dar stie ca nu ar avea motive concrete, el nefăcând nimic gresit. Pur si simplu nu are timp. Dar ce poate fi mai rau decat sa iubești persoana de langa tine si sa te comporți ca si nu ar exista? A încercat toate modalitățile de a-i atrage atenția. A tăcut zile întregi, pana cand omul ei a urlat la ea si a întrebat-o "ce are". Cand Trish a început sa plângă si sa-i explice, omul, i-a ras in nas, ironic, s-a ridicat si a plecat, lăsând-o pe Trish si mai dezamagita decat era. A încercat sa se certe cu el, a încercat sa fie drăguța si iubitoare, soția afectuoasă si plină de iubire asa cum ii place lui. Dar mai mult de un "multumesc pentru masa,iubito" si un "te iubesc" aruncat la întâmplare, nu a scos de la el. Asa ca a decis sa se lase in voia sortii si dusa de val. Dar degeaba, pe ea o rănește lipsa lui de timp, atenția neacordată. 
In sufletul ei plin de iubire pentru el, se instalează incet indiferenta. Totuși nu poate renunța la bărbatul de care s-a îndrăgostit. Mai are o speranta. Trish e însărcinată, iar el, omul, inca nu stie. 
Ziua de maine va aduce o noua speranta.

miercuri, 1 iunie 2016

Prima ploaie fericită

E prima zi cand ploua si eu nu plang. De fapt mi-au dat ceva lacrimi de fericire azi dimineata, stand la cafea cu el si realizând cat sunt de norocoasa. Dar e prima zi in care ploua iar eu nu sunt suparata. In schimb am ras cu gura pana la urechi atunci cand, din masina, pregătit de munca, mi-a trimis un pupic pe calea vântului. Cand mi-a zâmbit cu gura pana la urechi, șoptind un "Te iubesc!" auzit doar de mine si de șuierătul vântului. Mai ca-mi venea sa ies in ploaie si sa dansez. Bine, oricum am ieșit si m-am bucurat de ploaie si de iubirea pe care o primesc tot mai des. Afara ploua si e frig, dar in casa e cald si plin de iubire. 
Ii multumesc in gând lui Dumnezeu pentru tot, pentru minunăția de copil pe care il avem, pentru faptul ca el e tatăl copilului meu si ca e soțul meu, pentru faptul ca ne iubeste atat de mult, ca ne iubim atat de mult si pentru familia mea minunata care imi e alături. Ii mai multumesc pentru ca sunt sănătoasa si ma pot bucura de ei si ei de mine. 
Ploua iar mie nu mai imi este dor si frig. Ploua si sunt fericita,împlinita si linistita. Si mai ales, iubita si apreciata.