miercuri, 23 martie 2016

Arome de vanilie

Cand mi-am creat primul blog aveam in minte ideea de jurnal. Acel jurnal in care scrii despre tine, despre sentimente, idei, momente, oameni de langa tine. L-am facut public pentru ca asa am vrut. Asa am simțit in acel moment. M-am gândit ca poate si altcineva simte ca mine si s-ar bucura sa se regăsească in cuvintele mele. Era un spațiu intim in care reveneai doar pentru ca vroiai. 
Nu era loc de bârfa sau răutăți, invidii sau nervi. Blogul meu era despre viata si despre mine cu sinceritate. 
După cateva luni m-am îndrăgostit de un băiat cu ochii căprui si care era pasionat de mașini la fel de mult ca mine. Ne unea aceasta pasiune comuna. Am început sa scriu despre el. Blogul meu se transforma dintr-un jurnal, într-un roman de dragoste. Simțeam atat de intens totul încât nu puteam tine in mine, asa ca ma descărcam acolo. După vreo 2 ani in care totul a fost plin de iubire, adrenalina, nervi, gelozie, momente frumoase si unele mai putin frumoase, ne-am despărțit. Distanta si-a spus cuvantul, iar eu am reacționat pe moment si am șters blogul. Am vrut s-o iau de la capăt, sa uit totul, sa-l uit. Dar dragostea si-a spus cuvantul. După cateva luni, el s-a întors in țara si m-a căutat. N-am fost prima pe care a căutat-o dar am fost cea langa care a ramas. 
Am luat-o de la început. Am deschis alt blog, cel actual dar in care nu am mai scris atat de des pentru ca Dumnezeu s-a hotărât sa ne arate ca iubirea noastra e diferită si mare. Nu a mai încăput in noi asa ca a aparut a treia persoana, fetita noastra. Fericirea si împlinirea pe care o simt zilnic, nu poate fii descrisă in cuvinte, oricât as incerca eu. Prefer sa petrec momente unice si de neuitat alături de ea, decat sa ma chinui sa descriu infinita, necondiționata si completa iubire pe care o simte o mama pentru puiul ei. Totuși, atunci cand doarme si îngerii o vizitează, imi place sa redeschid pagina si să-mi astern cateva sentimente aici. Imi aduc aminte cu nostalgie cum, nu demult, un an chiar, eram doar doi copii care se iubeau enorm, iar azi, suntem parinti. Copilul acesta ne-a împlinit sufletește si ne-a facut sa simțim ca iubirea are puteri magice, nebănuite si infinite. Doar acum am învățat ca dragostea nu se povestește, nu ai cum, pentru ca se trăiește.