miercuri, 23 noiembrie 2016

Viața mea perfecta

In fiecare dimineața mă trezesc și-mi văd puiul de om alături de mine cum respira. Ii văd pieptul micuț cum se ridica si se lasă. Ii observ liniile fetei ei perfecte. O iubesc, o ador, infinit și înapoi. Facebook-ul îmi arată amintiri cu ea de când era foarte micuța, câteva zile. Și îmi dau seama cât sunt de fericita, de împlinita. Cât de perfecta e viața mea acum, din viziunea mea. Unele persoane vociferau in locul meu, spunând ca as fi o prefăcută, ca de fapt eu n-as fi fericita decât pe Facebook, ca as fi o frustrata și așa mai departe. Dar oare, cei care stau și ma urmăresc pe mine, îmi copiază cuvinte și le postează la propriile fotografii, parând fericiti, nu sunt niște frustrați? Cei care îmi urmăresc zilnic postările cu reproșuri in ochi și cuvinte dure pe buze nu sunt niște ipocriți? Oare nu sunt ei, cei prefăcuți și nefericiți in viața de zi cu zi? Cred ca răspunsul e logic. 
Eh, am încetat demult sa mai iau in seama lucruri inutile. Ceea ce m-a făcut sa scriu, e un fel de reamintire. Ca sunt iubita, fericita, împlinita, norocoasa. Am un soț pe care îl iubesc și care ma iubește, in felul lui. Am o fetița perfecta pe care o iubesc și care ma iubește la rându-i. Am niște părinți încă tineri, frumoși, sănătoși, iubitori. O sora grijulie și zăpăcită, dar e a mea. Sunt sănătoasă. Le am pe toate. Cum as putea sa ma prefac ca sunt fericita, având toate acestea, când eu chiar sunt.