Schimbări
Soarele a apus incet. Odată cu el și curajul. Nu mai strălucea nimic in jur, totul era fad și neclar. Ceața se lasă peste hotare și pe ochii ei. Se gândea într-una ce să facă. El era laș, a plecat, la fel ca toți ceilalți. Inima ii bătea într-un ritm accelerat. S-a întors înapoi la căldură, dar se uita pe geam. Se sabotează singură. Îi este bine unde e, e foarte bine, dar totuși se uita pe geam la dezastrul de afară. Ca să nu uite. De ce nu lasă rana să se cicatrizeze ? Nu o înțeleg. Își face rău cu mâna ei. Încerc s-o fac să înțeleagă că e puternica, a reușit atâtea, e cea mai ambițioasă și totuși blândă femeie. Se uita la mine, îmi zâmbește trist, apoi își întoarce capul. Mereu face așa. Crede că zâmbetul ei poate șterge orice urmă de curiozitate de pe fața mea. Și e atât de încăpățânată. Nu am putere s-o scot din starea aia și asta mă terorizează. Sunt frustrată că nu o pot ajuta. O doare sufletul, își chinuie mintea cu tot felul de întrebări și iluzii. I-aș spune sa le lase toate,