vineri, 13 mai 2016

Perfecțiune

De mică tindeam mereu spre perfectiune. Sa fac totul perfect, "ca la carte". Sa scriu cat mai frumos, sa învăț cat mai bine, sa arat impecabil, sa ma comport cat mai respectuos si frumos, sa am grija sa vorbesc cat mai corect, sa-i fac pe ai mei mândrii de mine. Dar cu cat am crescut mi-am dat seama ca nu totul poate fi perfect. Suntem oameni si greșim, e normal. M-am lasat păgubasa la un moment dat, cand mi-am dat seama ca oricât as incerca sa fac totul perfect, nu iese. Nu de fiecare data. 
Am întâlnit si avut parte de oameni frumosi in viata mea langa care am învățat ca e normal sa nu fii perfect, ar însemna sa fii robot. M-au învățat ca e normal sa greșești, ca e normal sa nu-ti iasă totul ca la carte si ca fericirea o găsești in lucruri marunte. Ca fericirea celorlalți te poate împlini mai mult decat fericirea ta proprie. 
Pana in prezent imi găseam fericirea in lucruri minore, precum o carte citită, o seara petrecuta cu familia, depănând amintiri, o zi petrecuta cu iubitul, o plimbare cu sora mea, o cafea cu o prietena buna, o zi cu soare sau ploaie. Însă azi, e altfel. Nu-mi mai fac planuri, pentru ca totul e imprevizibil. Ma uit la ea cum se uita la mine si-mi zâmbește si-mi dau seama ca am langa mine toată fericirea din lume. E un copil frumos si perfect! Ma minunez zilnic si in fiecare moment de ea, de frumusețea ei, de simplitatea ei, de iubirea din ochii si trupul ei micuț. Si realizez ca perfecțiunea e langa mine. Eu am făcut-o, a venit la mine cand ma așteptam mai putin. Cand credeam ca nu exista. M-a uimit din nou. Viata asta e minunata, asa cu bune si rele. Iar viata mea e perfecta alături de ei. Ii iubesc maxim si infinit! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu