duminică, 21 decembrie 2014

El

Am atatea ganduri si cuvinte incat nu mai stiu cum sa le aranjez, sa pot scrie ce simt. Ma uit la coala asta alba si ma gandesc doar la un singur lucru. EL.
Nu stiu cum as mai putea sa-l descriu. Suflet pereche, al meu, viata mea, aerul meu, dependenta mea. E putin spus.
E parte din mine. Mereu a fost. Nu am simtit din prima, a fost ceva usor, precum un aperitiv usor si satios.
Incet mi-a intrat in inima si suflet. Apoi in minte. Fara drept la replica am cazut in bratele lui. Mereu m-a prins.
Cunosti senzatia aceea pe care o ai cand stai in bratele lui, sau pur si simplu langa el si iti dai seama ca "acasa" nu mai inseamna casa in care te-ai nascut si ai crescut, ci el. Bratele lui, sufletul lui, pielea si mirosul lui.
Dupa 2 ani jumatate de relatie, si 2 zile petrecute nonstop impreuna, unul langa altul, ajunsa acasa, am realizat; ma simteam inconfortabil in casa in care am crescut 22 de ani, ma simteam pustie si imi era un frig psihic fara el.
Altii ar spune ca e dependenta, altii ar spune ca e iubire. Noi stim un singur lucru si anume ca existam. Suntem!
Si nu doar atat. Ne completam si ne iubim. Chiar daca nu pot sti, sunt sigura. Am fost creati impreuna. 
Sufletele noastre au fost create din acelasi praf si pamant, am fost unul, apoi rupti si pusi in 2 trupuri diferite.
A durut pana ne-am gasit. Dar acum ne-am "lipit" si orice s-ar intampla, legatura exista. Nu se mai poate rupe, oricat de departe am fi unul de celalalt si asta e o legatura indestructibila.
Nebunie? Poate, atunci cand te lasi in mainile unui om care te poate distruge si totusi crezi ca nu o va face.
Ma poate modela oricum, mereu voi ramane a lui. Iar el al meu.
Ceea ce se intampla intre noi, senzatiile, sentimentele sunt prea puternice ca sa nu fie ceva real, adevarat si pur.
El e cel care mi-a atins primul trupul si sufletul. Deodata. Iar lucrul asta nu il poate oricine, decat cel destinat tie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu